Porțelan

-


Ce sunt altceva decât o păpușă moartă? Un chip de porțelan, cu ochii încețoșați de tuș și dezamăgiri, un mănunchi de buze care nu mai pot învia cuvinte, o expresie a pierderilor  de sine și de vise.
Ai putea să mă ții în brațe fără să mă spargi? Nu ți-e teamă că mă voi împrăștia printre degetele tale și nu va mai rămâne decât un sicriu de volane și gene? Chiar crezi că bătaia ritmică de pleoape e dovada faptului că trăiesc? Știi tu câte metele ridic în fiecare respirație tânără?
Nu mi-a fost teamă de stele, de aceea nu văd niciodată întunericul din jurul lor. Pot coase rani și ascunde înțepături, dar nu-mi cere să rămân aceeași, în timp ce simt cum mi se frâng zările sufletești. Același zgomot infernal al renunțărilor nedrepte, același gust amar de neputință...
Nu-mi spune că timpul le rezolvă, timpul nu e zeu. Toate cristalele ce mi-au curs pe față și printre speranțe au lăsat urme adânci. Crezi că pot machia la nesfârșit trecutul atotputernic?
Și dacă-ar fi să uit, ce-ar mai rămâne din mine? Nu sunt stăpâna propriei ființe, ci doar o consecință a vânturilor pustiitoare ce mi-au izgonit puterea. Nu sunt nimic din ce-am vrut să fiu vreodată...
N-aș putea să adorm pe umărul tău? Să mă molipsești de ceea ce înseamnă a crede? Încearcă macar, o singură dată. Nu știu dacă are rost, dar încearcă.
Dacă nu, n-ai decât să mă spargi în brațele tale.



Comentarii

  1. Unknown14 februarie 2013 la 14:19

    Esti o persoana minunata si unica!cred ca nu ar trebui sa uiti asta, esti complecta nu ai nevoie de nimeni ca sa te complecteze, sa te "sparga in bratele lui">

    RăspundețiȘtergere
  2. Andreea Scutariu14 februarie 2013 la 15:09

    Multumesc! Uneori insa, mi-as dori sa fiu ceva mai putin reflexiva si sa nu ma mai incurc in cautarea unui sens in viata.

    RăspundețiȘtergere
  3. Adina Ioniță17 februarie 2013 la 15:05

    Mereu ma coplesesti prin idealism si originalitate."Nu mi-a fost teama de stele, de aceea nu vad niciodata intunericul din jurul lor":cu cat intunericul este mai mare, cu atat stelele stralucesc mai tare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Andreea Scutariu18 februarie 2013 la 22:23

    Multumesc mult pentru cuvintele frumoase.
    Ceea ce e cu adevarat trist e faptul ca, in drumul meu spre perfectiune, mi-am descoperit propria lipsa de valoare.

    RăspundețiȘtergere
  5. rusoaica18 februarie 2013 la 23:36

    Cât de frumos știi tu să spui și să scrii, Andreea! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Andreea Scutariu18 februarie 2013 la 23:47

    Multumesc frumos!:)De mi-ar fi si credintele asa de inradacinate cum mi-e scrisul...

    RăspundețiȘtergere
  7. rusoaica19 februarie 2013 la 00:04

    oh, eu acum am vazut ca ai pus un link catre blogul meu.. irosesti spatiu publicitar pe mazgalelile mele, uf! :) Iti foarte multumesc! Si stau si ma intreb eu de ce nu te am de mult adaugata, de vreme ce ma tot lasi cu gura cascata la fiecare postare...

    RăspundețiȘtergere
  8. Andreea Scutariu19 februarie 2013 la 15:40

    Multumesc mult! Nu irosesc "spatiul publicitar" decat cu blogurile pe care le consider cu adevarat speciale.:)

    RăspundețiȘtergere
  9. VBNV19 februarie 2013 la 18:50

    foarte profunde si pline de sentimente postarile tale.. .felicitari.. sincer mi se face pielea de gaina... bv

    RăspundețiȘtergere
  10. Andreea Scutariu20 februarie 2013 la 18:50

    Iti multumesc!:) E asa frumos sa simt ca nu scriu chiar degeaba.

    RăspundețiȘtergere
  11. Unknown21 februarie 2013 la 20:29

    Mi-am tinut respiratia in timp ce am citit. E minunat...

    RăspundețiȘtergere
  12. Andreea Scutariu21 februarie 2013 la 20:38

    Iti multumesc mult! O postare grea cat o respiratie de-a mea...

    RăspundețiȘtergere
  13. Unknown22 februarie 2013 la 17:16

    Iti exprimi starile sufletesti intr-un mod asa deosebit!:)

    RăspundețiȘtergere
  14. Andreea Scutariu23 februarie 2013 la 09:20

    Multumesc ;)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

Postări populare de pe acest blog

De ce nu dormi la ora asta?

-
Imagine
   S-a întâmplat să nu mai compun în ultima vreme, deși au stat atâtea lucruri pe marginea sufletului, gata să îl prăbușească. E mai ușor să ascult o piesă electronică, fără versuri, superficială ori cum ai dori să o numești, lăsându-mi gândurile să zboare decât să iau un pix negru și sa apăs, să tai, să vărs cafea sau lacrimi pe marginea jurnalelor.   E o așteptare generală să ne maturizăm abandonând "prostioarele" de tipul scrisului, sincerității și principiilor morale. Deciziile proaste se materializează imediat, cu zgomot, iar cele bune mult mai greu și sunt mereu înghesuite într-un colț-de sfaturi nedorite, de tot felul de oferte menite să te schimbe, să rupă ceva din tine ca să fii și tu rupt.    Eu nu cred ca te poți vindeca de scris. Azi mi-au ars degetele așa cum o face și inima, chiar dacă pare foarte cumințică; m-am întins după cuvintele pe care nu vreau să le organizez, am recitit pagini în care adunasem atâta convingere necenzurată ...
Citiți mai multe

Notițe needitate

-
Imagine
Nu păstra ce nu poți atinge. Fața lui e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta în locul tău?  Vocea lui e ușor de recunoscut;  Dacă zâmbește lângă un copil, sigur are vocația de tată. Îi place un film complicat și acum îl vezi filosof; Asculți muzica lui de parca ar fi a ta, te apuci de analiza literară a versurilor și speri să fii tu protagonista. "Ce geniu! Ce profunzime!" îți spui , De-ai putea dezbate asta privind cerul , dar fără a vedea stelele, pentru că ai devenit mioapă între timp. Bărbia ta încape perfect în unghiul dintre police si index, de ce nu știe oare? E amprenta amprentelor unei lumi de atracții primordiale și de proiecții, iar o astfel de schelă nu poate fi urcată de nimeni. Nici măcar de tine însăți, cea care oferă feliuța de ființă, niciodată întregul. Fața mea e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta (în locul tău)?
Citiți mai multe

Totul este o eră

-
Imagine
Nu simți uneori, Andreea, că te privești de la distanță,  ca pe un portret fără margini, cu culori scurgându-se unele în altele, într-un vertij, o iluzie optică, o disproporție care se învârte ca o lupă fără busolă? De unde începi și unde te termini? Ce caută orice tentă de roz prăfuit in acest tablou? Nu aveai tu de demonstrat lumii că ai adâncimi de necuprins? Că știi destule trupe rock ca să ai o anume ascuțime pentru unii pretendenți, dar prea puține pentru a-i impresiona pe alții? Și nu spuneai nimănui că dorințele tale aveau o unduire mai fină, dar care nu trebuie scoasă niciodată la suprafață; poate doar dacă ești provocată, poate doar dacă ți se așterne un drum clar, sigur, dar care să iți lase mereu o portiță de scăpare. Pentru că nu există nimic mai rău decât a fi captivă. Foo Fighters: The Pretender -The need you buried deep, the secrets that you keep are ever ready? Când îți adulmeci pașii greșiți cu agerimea unui ogar, adu-ți aminte că toți au constituit pr...
Citiți mai multe