Fluturi și fantome

Am învățat să-i cultiv încă din copilărie, să le urmăresc firava înmugurire și apoi să îi simt stingându-se sub lacrimile mele. Am făcut tot ce poate face un om în încercarea irațională de a se agăța de frunze uscate.  S-au rupt copacii mei, au murit, i-am îngropat. Mi-am pus pălăria neagră și am șters ultimele regrete.De fiecare dată...

Știu că visele au fost făcute pentru a-mi tăia rădăcinile, așa că m-am obișnuit să le suport deliranta dezmembrare. Aș putea fi dezamăgită la infinit...                                                        

Cel mai înfricoșător e faptul că nimeni nu m-a învățat ce să fac în momentele în care visele sunt pe cale de a deveni realitate. Cum pot să țin în brațe ceva frumos? Daca îl strâng prea tare? Poate neputința mea păstra vie singura adiere de lumină? Dacă o să sperii bucuria cu firea mea atât de neîncrezătoare?

Daca ai ști tu că nu vreun orgoliu stupid mă îndepărtează de tine, ci doar teama, teama continuă că o să-mi alunece pământul sub picioare și o să sfârșesc într-o altă prăpastie. Niciun cer n-a rămas pur de-a lungul dimineților mele, așa că mi-am propus să iubesc norii și furtunile. Cum pot păstra un soare?

Vreau doar să închid ochii și să sar. Să uit de îndoieli și de voci interioare, de fumul ce mi-a înnegrit speranțele, de orice privire nesinceră, de trecut, de rănile cusute și desfăcute; să uit totul și să redevin acel copil neîntinat de altadată. De-ar fi liniște, măcar o clipă, de n-aș mai auzi mii de ipoteze crescându-mi prin par, galaxii de angoase și complexe...

Poate divinitatea îmi va spulbera fantomele și-mi va  ghida fluturii intercostali spre tine. Atunci voi găsi și eu gesturi, curaj și cuvinte...

                                                                                                                                                                        

Sursa fotografiei