Vis neîmplinit
Aș vrea să fiu pământ,
Aș vrea să pot s-aud
Plânsul frunzelor strivite
De pași nepăsători...
Aș vrea să simt fiori
Când pietrele-s lovite
De ploaie
Și să devin o piatră,
Una ce nu mai simte.
Aș vrea să fiu înger,
Să cunosc un suflet
Zdrobit, uitat, pierdut...
Pe care să-l salvez,
Prin care să visez,
Deși eu nu mai sunt
Decât un vers ascuns
Pe-o aripă,
Sau poate nici atât.
Aș vrea să fiu noapte,
Să pot dărui toate
Speranțele-napoi,
Dar sa nu dau nimic,
Poate din egoism...
Aș vrea să văd ochi goi
Și triști
Implorându-mi milă,
Deși nu sunt lumină.
Aș vrea să fiu furtună,
Să pot avea în mână
Ploaia, norii, cerul.
Să pot să îi distrug
Pe cei ce nu plâng
Niciodată...
Aș vrea să rup tăcerea
În două
Și să păstrez doar o bucată.
mi-ai amintit de o poezie mai veche a mea, era scrisa tot in vers alb si era plina de dorinte mute "as vrea".. :)
RăspundețiȘtergereDe-abia aștept să te cunosc și în versuri.;)
Ștergeresingura problema este ca majoritatea caietelor/hartiutelor/agendelor/etc din acea perioada mi-au fost rupte si aruncate :(
ȘtergereSi eu mi-as dori sa ma (re)cunosc in versuri, ultima speranta sa mai gasesc ceva ratacit ar fi la tara, la bunici..cand voi ajunge :P
Ce trist! Și eu mi-am rătăcit primul caiet de versuri printre mutări, însă sper ca în vara asta să-l caut acolo unde ar trebui să fie.
ȘtergereCunosc perfect sentimentul crud al invadării spațiului personal; și mie mi-au fost aruncate multe chestii, de la accesorii, la postere și scrisori. A trebuit să renunț la un jurnal, însă am avut grijă sa-l recuperez după aceea și l-am rescris, folosind pagini rupte. A fost un moment urât, peste care am trecut însă fără să mai învinovățesc pe nimeni. Din toate obiectele personale la care țin, jurnalele ocupă primul loc, pentru că reflectă evoluția mea ca persoană. Scriu de la 9 ani și nu cred că o să mă mai opresc vreodată.
Cât pentru tine, nu e niciodată prea târziu să te reapuci de poezie.
ei bine, si acum tin minte prima zi cand am scris un jurnal. 19 ianuarie 1997, aveam 13 ani. Si l-am tinut muuuulti ani.
ȘtergereProbleme mari am avut si eu cu invadarea spatiului privat. Si cu mama, si cu surioara, si cu (mai ales!) tata. Si a trebuit sa port certuri groaznice pentru a-mi delimita propriul spatiu. Iar cand acum vreo 4 ani cineva a decis sa-mi arunce TOATE hartiutele, fotografiile, caietele, agendele,etc, "ca nu mai am nevoie de ele", iti poti imagina cat de broken am fost. Acum mi-am trecut totul in epoca digitala. E mai sigur asa, desi mi-e dor de placerea scrisului de mana...
M-as reapuca de poezie daca n-as avea o vara infernala, in care n-am timp nici sa respir.. Si daca n-as avea latura asta perfectionista, ce nu ma lasa sa termin o poezie inainte de trei saptamani de rasucit pe toate fetele :)
Din fericire, am toate jurnalele întregi, sper să scriu până la sfârșitul vieții. Înseamnă tare mult pentru mine și nu-mi imaginez cum ar fi fără ele(13 în prezent, scriu de la 9 ani, dar am hotărât să le arunc pe cele din perioada pubertății; erau pline de nimicuri si de hiperbolizări ale acestora. Abia din adolescență mi s-au părut relevante reflecțiile mele.)
ȘtergereMă bucur că am ocazia să scriu în al doilea jurnal al meu, blogul acesta, deși aici totul capătă o formă artistică.
Mult spor în tot ceea ce faci și nu uita să fii mai puțin critică cu tine însăți!
eiii, dar daca n-as fi fost atat de critica, as fi ajuns unde sunt acum? :)
ȘtergereSă avem din toate cele bune câte-o doză-iată un sfat creștinesc pe care sper să-l aplic și eu. De-am putea găsi echilibrul, am avea pace.
ȘtergerePoti sa faci toate astea exact asa cum esti tu. Nu trebuie sa te transformi in nimic altceva.
RăspundețiȘtergere
ȘtergereȘtiu. Poezia e mai veche, însă m-am hotărât să o public aici tocmai pentru că descrie o altă persoană decât cea care sunt acum. E felul meu de a-mi marca evoluția spirituală.
Nu mai vreau să fiu piatră sau furtună sau pământ. Poate doar înger...Îmi doresc să simt, să zbor, să mă dăruiesc frumosului existențial. Încercam doar să-mi amintesc că lumina a intrat într-un suflet care uitase să mai creadă.
Cand suntem tineri, dorintele noastre nu tin cont de realitate...! :)
RăspundețiȘtergereCred că am putea evita să devenim mutilați de timp dacă am crede cu adevărat în dorințele noastre. Cel mai trist e că nu prea știm dacă împlinirea lor e corespunde structurii noastre sufletești.
Ștergere