Revers

Undeva, într-o zonă neexplorată medical, se află acel discernământ cardiac, diametral opus rațiunii clasice. În timp ce înțelepciunea cerebrală își poartă ființa pe tocuri înalte, într-o ținută impecabilă, inimii îi place să rămână goală în cât mai multe feluri. Goală de iubire, goală de regrete, goală de tristețe. Trebuie să rămână goală pentru ca lumea să o invadeze; ea nu poate pulsa fără interiorizare, atașament, administrare de extradoze.
Nu poți ciopli desăvârșirea, ascensiunea e condiționată de existența unui regres, pol negativ, zbor înăbușit. De aceea, nudul inimii mele e un strigăt și nu copertă de revistă. Nu e de vânzare, ci darul meu suprem, pe care ai apucat să-l vezi în absența altuia, al trupului. Poate în adâcimile lui aș găsi sursa nevoii vinovate de a te apropia prin mijloacele schițate de tine sub forma unor semne de întrebare. Rațiunea face a mia copie xerox a motivelor pentru care o iubire-nu, iubirea aceasta- e neviabilă, însă n-are cui să i-o citească. Inima s-a cuibărit în tricoul tău, cât timp erai plecat, și dacă ar fi să o întrebi ce senzație a avut, n-ar ști să-ți spună. I-a fost de-ajuns să simtă că îți aparține...
Nu suntem amândoi alchimiști în căutarea unei iubiri extatice, zguduitoare, eterne? Nu suntem oare obosiți de pseudoexperiențe? N-am străbătut suficiente drumuri interioare pentru a ne convinge de inevitabilul ce planează încă deasupra noastră? Nu ardem în același fel, pe versuri diferite? Și cum oare ar putea să fie iubirea pentru a nu se pierde? Ar trebui să o recunosc din prima secundă, sub pleoapele cuiva? E nevoie de un interval anume pentru a mă convinge de existența ei? Ori faptul că a fost sfărâmată cândva e condiția împlinirii?
Oh, cum e posibil ca întreaga ta ființă să nu-mi fie de-ajuns?

Inspirația muzicală: The Weeknd-”Wicked games”

Sursa fotografiei