Fuga de Sine

De ce fug? Pentru a câștiga timp. Am impresia că niște zile în plus vor face diferența, că așa pot să-mi aleg eu Momentul în loc să accept unul gata pregătit, că-mi voi regăsi toate puterile până atunci. E doar o falsă consolare; timpul se pierde oricum și luptele amânate nu au cum să-mi sprijine evoluția.

Fug atunci când sunt prea multe voci contradictorii în interiorul meu și nu știu pe care să o ascult. Nimic nu-i mai apăsător decât propria ființă aflată într-o continuă procesare de raționamente fataliste, iar cel mai tragic lucru e că nimeni nu mă poate salva de mine însămi.
Fug pentru senzația vinovată a lucrului interzis. Încălcarea regulilor poate fi benefică ocazional, însă știu că iresponsabilitatea duce la prizonierat și nu la eliberare. Adevarata libertate e aceea de a trăi conform crezului sufletesc și în armonie cu lumea întreagă.

Fug pentru că mi-e teamă. Încă mi-e teamă de pierderi și goluri ireparabile, de imaginea unui suflet spart pe o podea de marmură. În mod paradoxal, am sentimentul că n-am pierdut nimic în viață, că toate persoanele întâlnite m-au ajutat să mă descopăr și că lucrurile cu adevarat importante s-au păstrat.

Fug pentru a-mi salva idealul. Oricât încerc, n-am cum să evit acea suprapunere mentala între jurnalul meu de vise și oamenii pe care îi am aproape, așa că refuz din start să-i cunosc mai bine, sperând că așteptarea îmi va aduce realitatea compatibilă. Oare cum ar arăta Pământul, dacă Dumnezeu l-ar reduce la un ideal bazat pe eliminarea oricărui muritor necorespunzător?

Fug pentru a mă apăra, cel puțin din punctul de vedere al psihanalizei. Chiar pot ochii inchiși să orbească sufletul sau fuga nu face decât să amplifice zbuciumul până la pierderea identității?

Sursa fotografiei