Rege versus roabă
Tu decorezi noaptea cu trupuri,
Eu frământ umbre de gânduri;
Tu te-ascunzi în măști și vorbe,
Eu îmi pierd credințe oarbe.
Tu mă judeci cu asprime,
Tocmai tu, fals Prometeu;
De ce te-aș lăsa oare
Să afli cine-s eu?
De ce ți-aș povesti
De întrebări bătrăne
Ce continuă să-mi sune
În fire, zi de zi?
De ce ti-aș dezgoli
Iubirea-mi dezlegată,
Ce-și caută, însetată,
Un nod pentru a trăi?
De ce ți-aș dărui
Din flăcări și speranțe
Ce vor să mă înalțe
Deasupra neîmplinirii?
Oricum, n-ai înțelege.
Rămâi rege într-a ta lume;
Eu sunt roabă într-a mea.
(februarie 2013, înainte de tine)
Sursa fotografiei
(februarie 2013, înainte de tine)
Sursa fotografiei
Radarul meu interior știa că aceste versuri, scrise dintr-un impuls distanțat de vreo situație concretă, vor deveni palpabile și vii. Recitindu-le, mă minunez de fidelitatea cu care se pliază pe sufletu-mi amprentat de experiență. O iau cuvintele înaintea trăirii? De ce-aș fi exprimat în poezie o premoniție a sfărâmării? Pentru că era inevitabilă...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Voci rabdatoare