Pace
Motto: ''My life, it comprises,
Of losses and wins and fails and falls.''
Of losses and wins and fails and falls.''
Lana Del Rey
Nu așteptați să ''mă maturizez''. Nu-mi spuneți că nu știu nimic despre viață, că sunt prea tânără, că mă voi resemna într-o zi. M-am întâlnit și eu cu nedreptatea, am purtat vina unor greșeli ce nu erau ale mele, mi-am văzut porțelanul ființei frânt fără vreo explicație. Iubirea mea s-a reîntors mereu în căsuța poștală, de parcă ar fi fost nedemnă pentru oamenii cărora le-am trimis-o. Nu o dată m-am simțit ''respinsă în trup și suflet''(Paulo Coelho).
Am auzit prea des că aș fi incompatibilă lumii și destinată suferinței, datorită fragilității, idealismului și naivității excesive. Unde ar fi salvarea mea? În educația aceea fatalistă, fals protectivă, ce mă sfărtuiește să adopt o atitudine glacială? Ar trebui să cred tot ce mi s-a spus despre superficialitatea masculină? Să fiu tupeistă, vampă, lingușitoare?
Din fericire, nu mai încerc să fiu pe placul altcuiva decât al meu. Chiar mi-e dragă Andreea pe care o văd acum.:) Îmi sunt dragi imperfecțiunile, eșecurile, înfrângerile și toate ușile trântite peste degete. Îmi iubesc fruntea ce sfidează pragmatismul, privirea magnetică și inima încă electrizantă. M-am împăcat cu dualitatea mea definitorie-sensibilitate acută învelită în pasiune arzătoare. Nu pot trăi altfel decât arzând.
Pentru prima oară, simt că am intrat în posesia răspunsurilor. Întrebările grele au rămas în urmă, ca niște mentori bătrâni ce și-au îndeplinit misiunea pe calea devenirii mele umane. Am dobândit înțelepciune nu din ipostaza aurită a învingătorului, ci dansând sublim cu iraționalul, pe marginile ascuțite ale Sensului latent.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Voci rabdatoare