Momente neon
Observ, zi după zi, că viața e o succesiune de secvențe. Linia continuă a autostrăzii pare a fi înlocuită de stâlpii de electricitate, uniți fragil prin cabluri curbate. Existența n-a devenit un haos sacadat de clipe rătăcite, nu, căci divinitatea continuă să ghideze pași spre sensuri întrupate, ci și-a transformat dominoul în staționări prelungite. Revelația nu se mai prăbușește rapid, grăbindu-se să întregească un puzzle măreț; ea își încetinește dezgolirea astfel încât să-i pot gusta înțelepciunea din fiecare venulă. Traseul omului capătă forme seismice: unghiuri drepte, ceruri ascuțite, glezne frânte, argilă pătrunsă în nări, vânt secetos. A te plimba pe ambele fețe ale medaliei a devenit singura cale de cunoaștere autentică.
Momentele neon sunt alte reinterpretări ale fericirii clasice. Ne-on. E de-ajuns să-l pronunț pentru a mă simți invadată de electricitate.
Îmi amintesc o scenă dragă din copilărie; eram întinsă pe bancheta din spate a mașinii tatălui meu și priveam, cu fruntea înălțată, felul în care se proiectează cablurile pe cerul albastru. Stâlp-neon-fir negru-o succesiune fascinantă ce avea să devină felul meu de a trăi.
Cu mâinile împreunate a rugăciune, m-am agățat de sârme învelite în plastic izolator, lăsându-mi ființa să alunece în ritmul lor. Uneori, am zburat alături de păsările ce-mi eliberau calea, alteori, am îndoit cablurile cu plumbul sufletului meu, zgâriindu-mi genunchii până la sângerare.
Contopirea cu lumina incandescentă m-a făcut să uit sacrificiile traseului. Cu ochii arși de molie sau cu fruntea de războinic, m-am predat mereu momentelor neon ale vieții mele. Atunci sublimul devenea palpabil, extazul avea irizații filosofice, iar ființa se deposeda de ea însăși. Câtă fremătare și bucurie îmi invadau spiritul, ce metamorfoze dulci cuprindeau orizontul!
Oh, cum să explic răsplata unui pelerinaj știut doar de mine?
Recomandare: Filmul "Powder", unul dintre cele marcante ale copilăriei mele.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Voci rabdatoare