Trenul

Acesta e mirosul tristeții,

Impregnat în coasta înstrăinării;

E trenul ruginit al uitării, 

Urlând în gara pustietății.

E plin de libertăți cerșite

Și de clipe strivite sub piciorul

Netrăitului greu și etern.

E plânsul prelung al tăcerii, 

Căzut peste fierul fierbinte.

E singurul care nu minte, 

Căci aleargă în regatul nepăsării.

Trenul și timpul se împletesc într-o sită,

Deschizând ferestre prăfuite

Pentru saltul viselor incendiate

De iubirea-mi irosită.

Pe drumul renunțării totale,

Închisă între șine stabile,

Am pornit pe urmele tale,

Viitor cu perspective fragile.

Sursa fotografiei