Lucruri mărunte

-

   Uneori, filosofia trebuie scuturată de pe umeri. Uneori, e bine să îmi înalț genele fără să mă întreb dacă freamătul lor lasă în urmă praf de înger sau de frânghie destrămată. Să iau în palme doar ce pot cuprinde. Să calculez doar ceea ce poate fi strecurat în tabele. Să mă bucur de mirosul cafelei. Să cânt Primadonna (Marina and The Diamonds), învârtindu-mi o buclă pe deget. Să recitesc pagini de jurnal, pagini despre zile în care nu datoram fericirea nimănui. Să îmi întind mâna spre Dumnezeu și să închid ochii. Să încordez ceasul mecanic, de teamă să nu rămân fără timp. Să râd ca Sharon Osbourne, preț de jumătate de oră. Să îmi amintesc de ceea ce mi s-a spus cândva-că nu va trebui să fac zgomot pentru a fi remarcată.
   Întrebările nu mai merită zbuciumul meu. Ele trebuie alungate într-un colț și învelite în propriile voaluri. Într-o zi, se vor întoarce supuse, flămânde, cu răspunsurile pe brațe.

Comentarii

  1. rusoaica10 mai 2016 la 16:22

    Ulalaaa! :) Iar m-ai făcut să deschid caiețelul cu „fraze memorabile”! ^^ Superb!

    RăspundețiȘtergere
  2. Andreea Scutariu10 mai 2016 la 21:53

    Mă bucur că te-am făcut să zâmbești. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Adina Ioniță13 mai 2016 la 20:35

    Poate conteaza mai mult intrebarile si mai putin raspunsurile. Cel putin, eu am trait pana acum cu aceasta convingere.
    Dar, intr-adevar, ceea ce conteaza cel mai mult este sa stim cum sa traim fara prea multe intrebari si raspunsuri, sa stim "sa il dam deoparte pe Socrate", asa cum sugereasa si minunatele tale versuri.

    Esti un om special.

    RăspundețiȘtergere
  4. Andreea Scutariu16 mai 2016 la 11:14

    Când rămânem fără răspuns, ne simțim uitați de cer.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

Postări populare de pe acest blog

De ce nu dormi la ora asta?

-
Imagine
   S-a întâmplat să nu mai compun în ultima vreme, deși au stat atâtea lucruri pe marginea sufletului, gata să îl prăbușească. E mai ușor să ascult o piesă electronică, fără versuri, superficială ori cum ai dori să o numești, lăsându-mi gândurile să zboare decât să iau un pix negru și sa apăs, să tai, să vărs cafea sau lacrimi pe marginea jurnalelor.   E o așteptare generală să ne maturizăm abandonând "prostioarele" de tipul scrisului, sincerității și principiilor morale. Deciziile proaste se materializează imediat, cu zgomot, iar cele bune mult mai greu și sunt mereu înghesuite într-un colț-de sfaturi nedorite, de tot felul de oferte menite să te schimbe, să rupă ceva din tine ca să fii și tu rupt.    Eu nu cred ca te poți vindeca de scris. Azi mi-au ars degetele așa cum o face și inima, chiar dacă pare foarte cumințică; m-am întins după cuvintele pe care nu vreau să le organizez, am recitit pagini în care adunasem atâta convingere necenzurată ...
Citiți mai multe

Notițe needitate

-
Imagine
Nu păstra ce nu poți atinge. Fața lui e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta în locul tău?  Vocea lui e ușor de recunoscut;  Dacă zâmbește lângă un copil, sigur are vocația de tată. Îi place un film complicat și acum îl vezi filosof; Asculți muzica lui de parca ar fi a ta, te apuci de analiza literară a versurilor și speri să fii tu protagonista. "Ce geniu! Ce profunzime!" îți spui , De-ai putea dezbate asta privind cerul , dar fără a vedea stelele, pentru că ai devenit mioapă între timp. Bărbia ta încape perfect în unghiul dintre police si index, de ce nu știe oare? E amprenta amprentelor unei lumi de atracții primordiale și de proiecții, iar o astfel de schelă nu poate fi urcată de nimeni. Nici măcar de tine însăți, cea care oferă feliuța de ființă, niciodată întregul. Fața mea e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta (în locul tău)?
Citiți mai multe

Totul este o eră

-
Imagine
Nu simți uneori, Andreea, că te privești de la distanță,  ca pe un portret fără margini, cu culori scurgându-se unele în altele, într-un vertij, o iluzie optică, o disproporție care se învârte ca o lupă fără busolă? De unde începi și unde te termini? Ce caută orice tentă de roz prăfuit in acest tablou? Nu aveai tu de demonstrat lumii că ai adâncimi de necuprins? Că știi destule trupe rock ca să ai o anume ascuțime pentru unii pretendenți, dar prea puține pentru a-i impresiona pe alții? Și nu spuneai nimănui că dorințele tale aveau o unduire mai fină, dar care nu trebuie scoasă niciodată la suprafață; poate doar dacă ești provocată, poate doar dacă ți se așterne un drum clar, sigur, dar care să iți lase mereu o portiță de scăpare. Pentru că nu există nimic mai rău decât a fi captivă. Foo Fighters: The Pretender -The need you buried deep, the secrets that you keep are ever ready? Când îți adulmeci pașii greșiți cu agerimea unui ogar, adu-ți aminte că toți au constituit pr...
Citiți mai multe