Dreptul la stângăcie

-

   Vânătorii de miracole sunt visători foarte organizați. Au liste și programări, tipare și căsuțe de bifat. Când ceva e mai puțin decât perfect, ei abandonează. Apoi, își deschid în suflet o altă constituție, în care strecoară dreptul la stângăcie. Și numele lor e mereu ocolit de acest drept.
   Armele lor sunt lustruite. Și-au pregătit cel mai elegant costum, și-au exersat mișcările. E o zi minunată, 4. 04, pentru iubitorii de simetrie. Aceștia sunt oamenii care vor să știe mereu unde se află, în ce punct, în ce proiecție a punctului, în ce tangentă a punctului. Aceștia sunt oamenii care au vibrat când au citit despre stadializarea în oncologie. Aceasta sunt eu.
   Dintre toate negurile lui Emil Cioran, eu am reținut doar atât (într-un caiet cu coperți roșii, lângă numărul 746): "Oricât m-aș lupta pe culmile disperării, nu vreau și nu pot să renunț și să părăsesc iubirea, chiar dacă disperările și tristețile ar întuneca izvorul luminos al ființei mele, deplasat în cine știe ce colțuri îndepărtate ale existenței mele."
   Vânătoarea de miracole e o amăgire, ce îmi potolește freamătul sufletesc. Acel "deodată" nu se află în centrul lunetei mele, nici în dreptul unei ore anume. Minunile mă găsesc atunci când nu le mai aștept, când sunt palidă, în întârziere, când îmi uit umbrela acasă într-o zi ploioasă. Atunci se strecoară vesele, dar nu pentru a-mi răsplăti uitarea, ci încăpățânarea de visătoare profesionistă.

Inspirația muzicală: Hooverphonic-"Badaboum" (de fiecare dată când ascult această melodie, mă simt de parcă aș auzi-o pentru prima oară, găsesc un nou miracol, o nouă trăire. Nu m-am mulțumit doar cu audiția, ci am vrut să merg pe firul poveștii, să aflu cum a fost compusă, în ce timp și în ce context. "Badaboum" e un cântec înregistrat, uitat preț de 10 ani și readus la viață odată cu soliștii potriviți. Nu e fascinant? Cum ne putem sătura de oameni când nu ne putem sătura de frumos?)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

Postări populare de pe acest blog

De ce nu dormi la ora asta?

-
Imagine
   S-a întâmplat să nu mai compun în ultima vreme, deși au stat atâtea lucruri pe marginea sufletului, gata să îl prăbușească. E mai ușor să ascult o piesă electronică, fără versuri, superficială ori cum ai dori să o numești, lăsându-mi gândurile să zboare decât să iau un pix negru și sa apăs, să tai, să vărs cafea sau lacrimi pe marginea jurnalelor.   E o așteptare generală să ne maturizăm abandonând "prostioarele" de tipul scrisului, sincerității și principiilor morale. Deciziile proaste se materializează imediat, cu zgomot, iar cele bune mult mai greu și sunt mereu înghesuite într-un colț-de sfaturi nedorite, de tot felul de oferte menite să te schimbe, să rupă ceva din tine ca să fii și tu rupt.    Eu nu cred ca te poți vindeca de scris. Azi mi-au ars degetele așa cum o face și inima, chiar dacă pare foarte cumințică; m-am întins după cuvintele pe care nu vreau să le organizez, am recitit pagini în care adunasem atâta convingere necenzurată ...
Citiți mai multe

Notițe needitate

-
Imagine
Nu păstra ce nu poți atinge. Fața lui e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta în locul tău?  Vocea lui e ușor de recunoscut;  Dacă zâmbește lângă un copil, sigur are vocația de tată. Îi place un film complicat și acum îl vezi filosof; Asculți muzica lui de parca ar fi a ta, te apuci de analiza literară a versurilor și speri să fii tu protagonista. "Ce geniu! Ce profunzime!" îți spui , De-ai putea dezbate asta privind cerul , dar fără a vedea stelele, pentru că ai devenit mioapă între timp. Bărbia ta încape perfect în unghiul dintre police si index, de ce nu știe oare? E amprenta amprentelor unei lumi de atracții primordiale și de proiecții, iar o astfel de schelă nu poate fi urcată de nimeni. Nici măcar de tine însăți, cea care oferă feliuța de ființă, niciodată întregul. Fața mea e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta (în locul tău)?
Citiți mai multe

Totul este o eră

-
Imagine
Nu simți uneori, Andreea, că te privești de la distanță,  ca pe un portret fără margini, cu culori scurgându-se unele în altele, într-un vertij, o iluzie optică, o disproporție care se învârte ca o lupă fără busolă? De unde începi și unde te termini? Ce caută orice tentă de roz prăfuit in acest tablou? Nu aveai tu de demonstrat lumii că ai adâncimi de necuprins? Că știi destule trupe rock ca să ai o anume ascuțime pentru unii pretendenți, dar prea puține pentru a-i impresiona pe alții? Și nu spuneai nimănui că dorințele tale aveau o unduire mai fină, dar care nu trebuie scoasă niciodată la suprafață; poate doar dacă ești provocată, poate doar dacă ți se așterne un drum clar, sigur, dar care să iți lase mereu o portiță de scăpare. Pentru că nu există nimic mai rău decât a fi captivă. Foo Fighters: The Pretender -The need you buried deep, the secrets that you keep are ever ready? Când îți adulmeci pașii greșiți cu agerimea unui ogar, adu-ți aminte că toți au constituit pr...
Citiți mai multe