Postări

Notițe needitate

Imagine
Nu păstra ce nu poți atinge. Fața lui e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta în locul tău?  Vocea lui e ușor de recunoscut;  Dacă zâmbește lângă un copil, sigur are vocația de tată. Îi place un film complicat și acum îl vezi filosof; Asculți muzica lui de parca ar fi a ta, te apuci de analiza literară a versurilor și speri să fii tu protagonista. "Ce geniu! Ce profunzime!" îți spui , De-ai putea dezbate asta privind cerul , dar fără a vedea stelele, pentru că ai devenit mioapă între timp. Bărbia ta încape perfect în unghiul dintre police si index, de ce nu știe oare? E amprenta amprentelor unei lumi de atracții primordiale și de proiecții, iar o astfel de schelă nu poate fi urcată de nimeni. Nici măcar de tine însăți, cea care oferă feliuța de ființă, niciodată întregul. Fața mea e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta (în locul tău)?

Totul este o eră

Imagine
Nu simți uneori, Andreea, că te privești de la distanță,  ca pe un portret fără margini, cu culori scurgându-se unele în altele, într-un vertij, o iluzie optică, o disproporție care se învârte ca o lupă fără busolă? De unde începi și unde te termini? Ce caută orice tentă de roz prăfuit in acest tablou? Nu aveai tu de demonstrat lumii că ai adâncimi de necuprins? Că știi destule trupe rock ca să ai o anume ascuțime pentru unii pretendenți, dar prea puține pentru a-i impresiona pe alții? Și nu spuneai nimănui că dorințele tale aveau o unduire mai fină, dar care nu trebuie scoasă niciodată la suprafață; poate doar dacă ești provocată, poate doar dacă ți se așterne un drum clar, sigur, dar care să iți lase mereu o portiță de scăpare. Pentru că nu există nimic mai rău decât a fi captivă. Foo Fighters: The Pretender -The need you buried deep, the secrets that you keep are ever ready? Când îți adulmeci pașii greșiți cu agerimea unui ogar, adu-ți aminte că toți au constituit premis

De ce nu dormi la ora asta?

Imagine
   S-a întâmplat să nu mai compun în ultima vreme, deși au stat atâtea lucruri pe marginea sufletului, gata să îl prăbușească. E mai ușor să ascult o piesă electronică, fără versuri, superficială ori cum ai dori să o numești, lăsându-mi gândurile să zboare decât să iau un pix negru și sa apăs, să tai, să vărs cafea sau lacrimi pe marginea jurnalelor.   E o așteptare generală să ne maturizăm abandonând "prostioarele" de tipul scrisului, sincerității și principiilor morale. Deciziile proaste se materializează imediat, cu zgomot, iar cele bune mult mai greu și sunt mereu înghesuite într-un colț-de sfaturi nedorite, de tot felul de oferte menite să te schimbe, să rupă ceva din tine ca să fii și tu rupt.    Eu nu cred ca te poți vindeca de scris. Azi mi-au ars degetele așa cum o face și inima, chiar dacă pare foarte cumințică; m-am întins după cuvintele pe care nu vreau să le organizez, am recitit pagini în care adunasem atâta convingere necenzurată și am regăsit

Armistițiu

Imagine
   Un împărat avea un secret: era chel. Nimeni nu știa acest lucru, cu excepția slujitorului de încredere, aflat în dreapta sa. Acesta era un om blând și bun, dar povara destăinuirii stăpânului său îi apăsa umerii, ca o vină și ca o jale. După nopți nedormite, găsi o cale ce i-ar fi putut aduce alinare; merse în cel mai îndepărtat colț al pădurii regești, săpă o groapă cât el de adâncă și se strecură în ea. Acolo șopti, la urechea pământului reavăn și umed: "Împăratul este chel." Se ridică ușurat, cu inima liberă și mulți ani trecură până când din locul acela ieși un copac, din ale cărui ramuri a cioplit cineva un flaut. Dar flautul nu era un simplu instrument, condus de degete măiestre, ci avea propriul glas, care răsuna până în depărtări: "Secretele nu pier, împăratul este chel/Secretele nu pier, împăratul este chel/Secretele nu pier, împăratul este chel..."    Când aud oameni spunând că și-ar dori să fie din nou copii, eu mă gândesc la povestea ac

Ochelarii de cal

Imagine
   Știu că se vând capete de drumuri,  În pachete impare, ca să nu-mi ajungă niciodată. Știu că e timpul sfârșirilor cumpărate,  Că răbdând, risc să devin eu sfârșire. Am prea puține monede pentru o astfel de târguire.  Am prea multe monede pentru o astfel de târguire. Inspirația muzicală: The Prodigy-"Nasty" (Spor remix) Sursa fotografiei

Fără graniță

Imagine
I-am dat frumuseții glas și pomeți ascuțiți, Ca să pot să mă sprijin când mi-e dor de iubit, Să nu arunc spre rai rugăciuni de nemulțumit. Am strigat dorința pe nume,  Așteptând să-i fiu ecou; Iar cei ce nu înțelegeau profețiile,  Căutau să mă condamne pentru că am spus: "Vreau!" Însă eu am mers pe bucle până la zenit,  Am alunecat pe piele până la aluatul primordial,   Să văd ce bucătar ne-a împărțit  Numai pe jumătate, fără graniță și sfârșit. Să-l rog să ne mai măsoare încă o dată,  Iar de-a greșit, să ne uite într-o bucată. "I said: «   Hey, hey! Oh, what a ship we sail... » " Inspirația muzicală:Sevdaliza-"Sirens of the Caspian" Sursa fotografiei

Pe aceeași ciornă

Imagine
Noi nu suntem buni prozatori,  De aceea nu ne publică povestea.  (Încă) Pălim sub nume mari de autori,  Veridic nu-i alintul cu vârfuri moi. Dar nimeni nu ne fură poezia,  Nici curajul de a scrie un vers opac. Eu știu că semănăm într-o bărbie Și că astfel de detalii pier la corectat. Eu pot visa sublim sub spectru îngust,  Riscându-mi pacea înainte să gust Din fericiri ce stau (încă) la dospit, În ciuda fobiei mele de ermetism. Când pronumele pare vag la tipărit,  Eu îi cunosc amprenta de neînlocuit. Sursa fotografiei