Dincolo de circularitate
Un cerc. E atât de simplu de desenat, nici măcar nu e nevoie să ridic pixul de pe hârtie. O singură mișcare e de-ajuns.
Poate că aș vrea să învinovățesc lumea și cerul pentru suferința mea, aș vrea să arunc cu pietre în geamuri și, mai ales, în idealuri, însă asta n-ar face decât să-mi adâncească rănile. ''Nu e drept!", răsună protestele interioare și nu-i voce să le tempereze. Timpul îmi va oferi explicații, însă mă va lăsa mai întâi să mă sufoc în întrebări chinuitoare.
Un cerc. Numele meu începe și se termină cu aceeași literă. Iubirea începe și se termină într-o privire. Visele încep și se termină în durere. Prima oară e devastator. A doua oară e crud. Ultima dată...n-a mai fost o coincidență.
Mi-am promis că n-o să mai cred în nimeni niciodată, că o să-mi distrug singură speranțele, că o să uit orice ideal sau posibilă împlinire. Rațiunea însă, e așa de neputincioasă în fața unor noi provocări sufletești. Și iarăși mă învârt și amețesc și cad și promit și zbor și visez și mă învârt și...
Un cerc e atât de greu de deformat. N-are nici unghi, nici început, nici sfârșit. Are o singură origine-Eu. Autodistrugerea n-a fost soluția, iar salvatori nu există. Nimeni nu poate intra în interior, pentru că mi-am construit ziduri prea înalte, atât de înalte încât nu mai văd realitatea din spatele lor.
Acum, când nu mai pot să mor în mine, trebuie să mă vindec. Trebuie să-mi adun curajul și să mă întorc la originile temerilor mele, trebuie să-mi revăd deviațiile, trebuie să pătrund în cele mai întunecate colțuri ale conștiinței și să alung monștrii care mă fac prizoniera propriei ființe. Trebuie să las în urmă amintirile rănite și să mă iert. Armonia externă izvorăște doar din cea interioară. De aceea, eu trăiesc în haos.
Dacă voi reuși, voi întâlni și altceva decât iubiri circulare, depresii circulare, oameni circulari...
Acum, când nu mai pot să mor în mine, trebuie să mă vindec. Trebuie să-mi adun curajul și să mă întorc la originile temerilor mele, trebuie să-mi revăd deviațiile, trebuie să pătrund în cele mai întunecate colțuri ale conștiinței și să alung monștrii care mă fac prizoniera propriei ființe. Trebuie să las în urmă amintirile rănite și să mă iert. Armonia externă izvorăște doar din cea interioară. De aceea, eu trăiesc în haos.
Dacă voi reuși, voi întâlni și altceva decât iubiri circulare, depresii circulare, oameni circulari...
Sursa fotografiei
Poate scopul tau ar trebuit sa fie desenarea unui cerc perfect.
RăspundețiȘtergereAm încercat să renunț la goana după perfecțiune, pentru că aveam impresia că mă îndepărtează de viața adevărată și de mine. Oricât m-aș învârti, ajung în același punct mort, de aceea urăsc cercurile. N-am cum să evoluez dacă nu revin la prima verigă ruginită.
Ștergerepoate ca inca nu ai descoperit cercul de care aveai nevoie. Poate ca orbitezi inca cercuri prea mici, ce nu-ti pot cuprinde toata maretia sufleteasca, si care strivesc. Poate ai nevoie de un cerc mai larg, precum cel al orizontului. Sau poate trebuie sa largesti cu forta acel orizont. Poate ai nevoie sa orbitezi cercul din exterior, nu numai din spatele zidurilor interioare....
ȘtergereCercuri strivitoare...mult adevăr în cuvintele tale. Știu doar că cele mai multe din cercurile mele se află în suflet și e nevoie de o mână de fier pentru a le lărgi. Atâta timp cât pot să văd lumina acum, în urma unei experiențe care m-ar fi făcut să-mi pierd credința altădată, înseamnă că încep să mă eliberez. :)
Ștergerehappy-hapy, joy-joy for you :) asta e primul pas spre... ceea ce doresti tu ;)
ȘtergereSă sperăm că voi ști să-i fac și pe următorii.;)
Ștergere