Iubirea adevărată
Iubirea adevărată...e parte din Iubirea Universală. Ea vine în sufletele întregi, demne, pregătite. Își găsește cuvintele, își cunoaște traseul, își respectă ființa. Își știe secvența complementară, e echilibrată, într-o continuă metamorfoză spirituală. E curajoasă, deplină, răbdătoare. E lumină si lumânare, e sursă și combustibil, dăruire și dar. Vorbește prin fapte, se împlinește numai sub cununi, e roditoare și eternă. Se înalță, rămâne aprinsă sub furtuni, crede și înțelege. E taină infinită, temelie solidă, joc și înțelepciune, adânc mister înaripat, vis și izvbăvire. Ea e însăși esența lucrurilor, scopul suprem al fiecărui strop de rai născut pe lume.
Cine să se mai teamă de durere când o odă pură aleargă deja pe urmele firii mele regenerate?
Sursa fotografiei
Inseamna ca ai cunoscut-o daca stii sa vorbesti asa bine despre ea.
RăspundețiȘtergereN-am cunoscut-o încă, dimpotrivă, am confundat-o,am alungat-o, i-am știrbit din farmec și chiar am renunțat să mai cred în ea. Abia după aceea am înțeles că e nevoie de o altfel de atitudine pentru a o primi. Nu mai am nicio îndoială acum. :)
ȘtergereAcum, cand iluzia mi s-a sfarsit si cortina a picat peste papusi, iti dau multa dreptate. Mult din ce ai scris aici pare aidoma scris pentru ce am trait eu timp de 5 zile. Doar ca as mai fi adaugat niste subpunctulete. Unul dintre ele (poate cel mai important?!) ar fi ca fericirea lasa urme de nesters pe piele, ce nici macar tristetea de dupa nu le poate spala. Si chiar in Infern, cand ridici ochii, poti inca zari farama de Paradis din care ai alunecat...
RăspundețiȘtergereÎnțeleg perfect ce vrei să spui, pentru că și eu am regretat de multe ori fericirile iluzorii. Din cauza unor clipe de zbor, m-am agățat de sfori translucide și am rămas suspendată fără rost. E chinuitoare amintirea unui Paradis pierdut, însă eu am ajuns să cred că nimic nu e întâmplător și că, mai devreme sau mai târziu, vom înțelege rațiunile divine și-i vom mulțumi cerului pentru ajutor.
ȘtergereDin cauza unei cramponări în trecut, mi-am provocat o agonie de vreo trei luni, care nu numai că mi-a distrus acel prezent, ci mi-a și influențat negativ viitorul apropiat. De aceea, mi-am promis că o să mă eliberez de firele nocive și o să las în urmă ce-a fost sau ce n-a fost. Rațiunea le explică pe toate, numai sufletul mai suspină, din când în când...Știu însă că va veni și fericirea aceea pură, care va șterge amintirea oricărei clone eșuate de-ale sale.:)
nici eu nu m-am indoit niciodata ca acolo, in lume, exista o ea ce ma va intregi. Iar ceea ce am avut de suferit pana acum e doar purgatoriul personal prin care trebuie sa trec pentru a merita o astfel de fericire. Ce n-am invatat este sa-mi educ spiritul sa nu se mai prabuseasca luni, ani, atunci cand sunt lovita de un perete pana cad strivita...
ȘtergerePoate că doar strivirea e calea eliberării...Poate că, dacă nu reușim să evităm prăbușirile, am putea să le transformăm în secvențe, până când timpul ne va vindeca de noi înșine.
ȘtergereSuperb!
RăspundețiȘtergereMulțumesc! Să vezi ce inspirată voi fi când am să trăiesc iubirea adevărată.:)
Ștergere