Puritania
Pentru mine, Puritania e un regat spiritual, acel nivel existențial în care nu mai încap temeri, îndoieli și dezamăgiri. Aici nu se naște nimeni, iar populația e alcătuită doar din oameni care AJUNG. Fiecare are propria lui cale și fiecare are un loc pe tărâmul acesta, însă drumul e atât de greu, încât mulți renunță chiar înainte de a li se deshide poarta. Aș fi străbătut de mult tunelul, dacă nu mă împiedica cealaltă Andreea, cea care se teme de propria umbră și ar fi în stare să-și petreacă întreaga viață ghemuită, doar pentru a nu mai fi rănită din nou. De aceea, mă simt nevoită să-i amintesc anumite lucruri de al căror adevăr se îndoiește:
- în greacă, "andreas" înseamnă ''bărbat", așa că mă aștept să te ridici la înălțimea numelui. Păstrăm secretul referitor la mersul pe bicicletă și la abilitățile tale sportive. :) Voiam doar să-ți spun că ai experimentat curajul înainte de a învăța cum se scrie, deci n-ai decât să-ți orientezi fruntea aceea cu pistrui spre zări înalte.
- amândouă știm că nu te vei îmbrăca niciodată în rolul roz al superficialității, că nu răspunzi la apelative ca "iubi" și că îmblânzirea ta n-are nicio legătură cu darurile scumpe. Dacă te-aș scoate la licitație, n-ai prea avea cumpărători, pentru că tu nu ești un produs. Tocmai acel atipic, necomercial, diferit te va conduce spre împlinire.
- uită-te mai des la cer. Nu doar atunci când devii una cu pământul, ci de fiecare dată când te clatini sau zbori.
- nu reduce schimbarea la o destinație. E un întreg proces, nu-l poți limita, ci doar perfecționa în orice clipă. De aceea, nu te speria când obosești, plângi sau vrei să renunți. Toate fac parte din exorcismul tău interior.
- dacă tot te-ai născut reflexivă, ai grijă să alimentezi motorașul cu un combustibil adecvat: arta. Trecutul și amintirea lui dureroasă te vor sufoca în tine însăți.
- acceptă provocările, fără să te mai consideri incapabilă, defectă, sortită eșecului. Pune experiența înaintea succesului. Ieși puțin din sfera ta ultraapărată.
- n-ai mai făcut nicio nebunie de mult. Nu știu dacă aștepți pensionarea pentru asta, însă eu te-aș sfătui să riști acum, pentru că, mai târziu, ai să fii prea șubrezită. Nu-ți voi acoperi eu dezastrele, așa că ai grijă ce fel de aventură alegi. Am încredere că vei fi suficient de fidelă ție și modelului tău valoric.
- zâmbește mai des. Preferabil, fără motive cardiace.
- nu te mai gândi atât la facultate. Ai încă cinci ani pentru asta, iar acum ești în vacanță. Vrei să ruinezi și puținul tău timp liber?
- a fi "puritan" nu înseamnă sfințenie, traseu imaculat, perfecțiune. Puritania e lumea celor care luptă mereu, indiferent de căderi sau slăbiciuni, pentru a fi în comuniune cu ei înșiși și cu Universul.
Ai cunoscut iubirea?
RăspundețiȘtergereNu, încă nu s-a obosit să stabilească o întâlnire cu mine. Restul poveștii e alcătuit din încercările mele de a o căuta...
ȘtergereÎți va fi mai ușor să vezi lucrurile acestea prin prisma iubirii:)
RăspundețiȘtergereÎți doresc o zi cu zâmbet!
Te aștept și pe la mine:)
Dacă ar depinde de mine, mi-aș cumpăra chiar acum o prismă :)) O să revin pe blogul tău cât de curând. ;)
Ștergere