Viziune
Mi-am dorit ca ochii mei să devină lentile ale camerelor de filmat. Mi-am dorit o viață imprimată pe peliculă, una care poate fi redată la infinit, evaluată critic, etichetată. N-am vrut-o pentru mine, căci eu îmi cunosc adevărul, am vrut-o pentru ceilalți. Mă răneau scepticii, oamenii care-mi puneau la îndoială trăirile. Emoțiile mele nu erau măsurabile, prin urmare inexistente.
Cine are dreptul să-mi spună ce-a fost real în sufletul meu? Îmi amintesc perfect momentele electrice, revăd nuanțe, priviri, sunete, tăceri; le simt pulsând în fiecare dimensiune a ființei mele. Poate că nu e nevoie să explic nimănui, poate că unele experiențe ar fi profanate în încercarea de a le da o formă.
Sursa fotografiei
Mulțumeeeesc! Mulțumesc că ai revenit la scris (îmi lipseau postările tale), și mulțumesc pentru linkul video. Coincidență sau nu, acum vreo două zile am revăzut videoclipul Marinei, și mi s-au cam umezit ochii. Atât doar că eu am văzut varianta mini, nu pe cea întreagă, postată de tine aici.
RăspundețiȘtergereTare multe amintiri îmi răscolește videoclipul ăsta, aproape că m-aș confunda cu el, iar felul cum Ulay înclină ușor din cap, închizând ochii cu un zâmbet amar, pare că spune „Hello again, lover! It's been such a long time!”. Uf, îmi pune un nod în gât!
Să nu lași pe nimeni să-ți judece trăirile ori să ți le pună sub semnul întrebării. Nimeni n-are dreptul ăsta, iar dacă o fac, nu sunt demni de tine.
Mulțumesc și eu! Mi-a plăcut mult varianta prescurtată, deoarece melodia era perfect aleasă și se potrivea cu un text mai vechi, însă documentarul e uimitor, mi-a răvășit sufletul. Să-mi spui cum ți s-a părut.
RăspundețiȘtergereM-am gândit în ultima vreme la faptul că viziunea mea nu e greșită, ci doar împărtășită oamenilor nepotriviți.
Cine are dreptul să-mi spună ce-a fost real în sufletul meu?
RăspundețiȘtergerePOATE CEI CU CARE AI AMINTIRI... ZIC.
Nici măcar ei nu au acest drept. În suflet nu păstrăm oamenii așa cum sunt, îi păstrăm așa cum i-am văzut noi.
RăspundețiȘtergere