Cuvântul-melodie

 
    Cuvântul scris e sublim.  Coboară metodic, din minte în vârful degetelor, se răsucește, se alintă puțin, sfârșind într-o amprentă pe hârtie. Mi-a fost drag de când am învățat să-l desenez, pentru că mi-a alinat perfecționismul interior. Cum altfel aș fi putut să-mi îmblânzesc visurile?

  Cuvintele rostite sunt atât de neputincioase... În afara unui timp de finisare, ele se ciocnesc în mijlocul propozițiilor, apoi se retrag îmbujorate. Petrec zile întregi în colțul buzelor, pâna iau forma obosită a necuvintelor-realități ce desemnează fluturii înghețați ai inimii.
  Viața mea n-a devenit scrisoare, așa cum ceream în rugăciune. O mână nevăzută mi-a incendiat planurile și o voce interioară mi-a spus să nu mai caut versuri, ci muzicalitate. Să evadez din sintagmele înguste și mă las purtată de liniile portativului.
  Tot ce știam erau rimele gândite, care se nășteau doar în nopțile furtunoase, doar pe fundalul înfrângerilor. Erau sclipiri fade, aproape perfecte, de dezamăgire inocentă. N-aș fi crezut că stângăciile mundane se pot transforma în cele mai frumoase poeme.
   Cât de tare m-aș putea rătăci ascultând o melodie nepământeană?

Inspirația muzicală: Lana Del Rey-"Cola" (Instrumental)

Sursa fotografiei