Dor de înger

-

  În rai, totul era cânt și bucurie. Îngerii își fluturau uriașele aripi, care n-au cunoscut vreodată neputința. Ce știau ei despre înfrângere sau amânarea amară? Ochii lor astrali nu se închideau, pentru că nu aveau un întuneric de care să se ferească.
   Dansau cu grație printre dorințele muritorilor, încercând să le cuprindă cu penele subțiri. Unele erau atât de arzătoare, încât nu-și găseau refugiul nici în cer, nici pe Pământ. Altele erau nedemne și, cu toate acestea, se împlineau.
  Era o distanță prea mare între piatră și orizont, așa că nimeni nu mai ținea numărătoarea solilor pierduți. Resemnarea cuprindea neînțelesul, transformând sufletele de speranță obosită în colivii.
   Un singur înger a coborât din cerul dulce, orbind pe cale, pentru a opri destrămările interioare. Nu avea o inimă, însă își scutura aripile de la capăt la altul al lumii, strigând deznădăjduit: "Să nu deveniți de plumb, să nu deveniți de plumb..."

Inspirația muzicală: Chambao-"Pokito a poko"

Sursa fotografiei

Comentarii

  1. rusoaica22 februarie 2016 la 23:25

    Tot trist, tot trist...
    De ce sa orbeasca, saracul? Sunt atat de multe lucruri minunate de vazut, de marturisit!
    Si de ce totul "era" si nu "este"? Raiul e doar la doi pasi, si-ti trebuie ochi sa-l vezi, insa exista, stiu ca exista, cu tot cu bucurie si cant! ^^

    RăspundețiȘtergere
  2. Andreea Scutariu22 februarie 2016 la 23:49

    De-abia aștept să găsesc raiul acela! Eu văd doar secvențe din el, care dispar foarte ușor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Unknown29 februarie 2016 la 11:23

    Pe mine nu prea ma inspira muzica... Mai mult imaginile.

    RăspundețiȘtergere
  4. Andreea Scutariu3 mai 2016 la 21:27

    Eu ascult muzică ore întregi, e fundalul inspirației, amintirii, visului. Aș putea spune că am nevoie de cuvânt, de melodie și de fotografia perfectă atunci când încep să scriu.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

Postări populare de pe acest blog

Notițe needitate

-
Imagine
Nu păstra ce nu poți atinge. Fața lui e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta în locul tău?  Vocea lui e ușor de recunoscut;  Dacă zâmbește lângă un copil, sigur are vocația de tată. Îi place un film complicat și acum îl vezi filosof; Asculți muzica lui de parca ar fi a ta, te apuci de analiza literară a versurilor și speri să fii tu protagonista. "Ce geniu! Ce profunzime!" îți spui , De-ai putea dezbate asta privind cerul , dar fără a vedea stelele, pentru că ai devenit mioapă între timp. Bărbia ta încape perfect în unghiul dintre police si index, de ce nu știe oare? E amprenta amprentelor unei lumi de atracții primordiale și de proiecții, iar o astfel de schelă nu poate fi urcată de nimeni. Nici măcar de tine însăți, cea care oferă feliuța de ființă, niciodată întregul. Fața mea e o sclipire, lumina alunecând pe piele e inamicul tău numărul unu, cu ce drept face asta (în locul tău)?
Citiți mai multe

De ce nu dormi la ora asta?

-
Imagine
   S-a întâmplat să nu mai compun în ultima vreme, deși au stat atâtea lucruri pe marginea sufletului, gata să îl prăbușească. E mai ușor să ascult o piesă electronică, fără versuri, superficială ori cum ai dori să o numești, lăsându-mi gândurile să zboare decât să iau un pix negru și sa apăs, să tai, să vărs cafea sau lacrimi pe marginea jurnalelor.   E o așteptare generală să ne maturizăm abandonând "prostioarele" de tipul scrisului, sincerității și principiilor morale. Deciziile proaste se materializează imediat, cu zgomot, iar cele bune mult mai greu și sunt mereu înghesuite într-un colț-de sfaturi nedorite, de tot felul de oferte menite să te schimbe, să rupă ceva din tine ca să fii și tu rupt.    Eu nu cred ca te poți vindeca de scris. Azi mi-au ars degetele așa cum o face și inima, chiar dacă pare foarte cumințică; m-am întins după cuvintele pe care nu vreau să le organizez, am recitit pagini în care adunasem atâta convingere necenzurată și am regăsit
Citiți mai multe

Totul este o eră

-
Imagine
Nu simți uneori, Andreea, că te privești de la distanță,  ca pe un portret fără margini, cu culori scurgându-se unele în altele, într-un vertij, o iluzie optică, o disproporție care se învârte ca o lupă fără busolă? De unde începi și unde te termini? Ce caută orice tentă de roz prăfuit in acest tablou? Nu aveai tu de demonstrat lumii că ai adâncimi de necuprins? Că știi destule trupe rock ca să ai o anume ascuțime pentru unii pretendenți, dar prea puține pentru a-i impresiona pe alții? Și nu spuneai nimănui că dorințele tale aveau o unduire mai fină, dar care nu trebuie scoasă niciodată la suprafață; poate doar dacă ești provocată, poate doar dacă ți se așterne un drum clar, sigur, dar care să iți lase mereu o portiță de scăpare. Pentru că nu există nimic mai rău decât a fi captivă. Foo Fighters: The Pretender -The need you buried deep, the secrets that you keep are ever ready? Când îți adulmeci pașii greșiți cu agerimea unui ogar, adu-ți aminte că toți au constituit premis
Citiți mai multe