Să nu alerge poezia înaintea faptei

Mi-am dorit ca ochii mei să devină lentile ale camerelor de filmat. Mi-am dorit o viață imprimată pe peliculă, una care poate fi redată la infinit, evaluată critic, etichetată. N-am vrut-o pentru mine, căci eu îmi cunosc adevărul, am vrut-o pentru ceilalți. Mă răneau scepticii, oamenii care-mi puneau la îndoială trăirile. Emoțiile mele nu erau măsurabile, prin urmare inexistente. Cine are dreptul să-mi spună ce-a fost real în sufletul meu? Îmi amintesc perfect momentele electrice, revăd nuanțe, priviri, sunete, tăceri; le simt pulsând în fiecare dimensiune a ființei mele. Poate că nu e nevoie să explic nimănui, poate că unele experiențe ar fi profanate în încercarea de a le da o formă. Inspirația muzicala: Lana Del Rey-"Terrence loves you" Sursa fotografiei

Femeia anilor 50 era subțire, cochetă, decentă, cu buzele rujate și părul aranjat. La bibliotecă sau la fabrică, ea purta o anumită eleganță sufletească, atât de rară în prezent. O demnitate mută îi strălucea în privire; știa să farmece fără a deveni vulgară. Nu se temea de singurătate, nu vâna experiențe. Era grațioasă în orice activitate și iubea cu pasiune. Depășise războaie și nu-și pierduse gingășia naturală. Nicio răutate a lumii n-a putut să-i înăsprească sufletul, nicio jignire n-a făcut-o să-și renege vocația de femeie. Jacqueline Kennedy spunea foarte frumos:"I am a woman above everything else." Educația aleasă, căsnicia, maternitatea, rolul politic reprezentau extensii ale Evei interioare.  Astăzi, femeile remarcabile luptă cu războaiele ideologice. De când eram copil, am auzit că voi suferi, că voi ceda, că voi fi iubită mai puțin decât pot iubi. Nu mi s-a spus ca e frumos să simți fluturi în stomac sau să porți o rochie roșie pentru tine și nu pentru sp