Să nu alerge poezia înaintea faptei

  Să nu-ți cânte vreodată un pian în inimă; Sunetele lui sunt izolate, Nu știu să se țină de mână. Sunetele lui sunt asemenea cheilor aruncate pe fundul oceanului: Nu le auzi căzând, Dar ecoul lor rămâne în încuietoare. Sunetele lui sunt începuturi  Care au uitat să-și pună speranța în cer, Iar acum se plâng de pământul ce le dărâmă. Eu n-am avut niciodată un pian în inimă. Eu sunt copilul unui violoncel, Ce mă învață să despart pasiunea de patimă. Inspirația muzicală: Elliot Goldenthal-"Still life" Sursa fotografiei

      Personajul principal dintr-o carte neterminată stătea pe banca apărării. Atât de neterminată era povestea lui, încât nici nu-i aflase genul. Își dorea să fie marinar, dar i s-a zis că nu-i de-ajuns să rostești "pupa" și "prova". Își dorea un castel, dar se temea că răceala zidului o să-i intre în suflet. După poziția mâinilor și adâncimea privirii, putea fi o fată de pension.     Cum se supărase pe Autorul lui! Cum îl așteptase la intrare, în fiecare dimineață, cerându-i continuarea sau finalul! Cum se apucase să-și compună propriul deznodământ, cu literă apăsată și deznădăjduită!     Și acum, când Creatorul lui era acuzat de indiferență, el se afla în primul rând, gata de mărturisire. Din inima lui nefinisată ieșea o duioșie care nu-și căuta paginile lipsă.  Inspirația muzicală: Axel Thesleff-"Bad karma" Sursa fotografiei

   Dacă aș putea întoarce timpul, aș reveni la clipa în care am cunoscut un om anume, la acea zi plină de semnificații, care părea regizată de o mână sfântă. Cum de și-a amintit Dumnezeu de pasiunea mea pentru detaliu, dar a uitat să-mi dăruiască imaginea de ansamblu?    M-aș întoarce și aș schimba totul. Aș evita acel loc și acel om și aș rămâne un suflet fericit. Ori m-aș apropia tiptil, cu pași lucizi, și mi-aș imprima pe chip așa-zisa inaccesibilitate ce mă caracterizează. Ori l-aș prinde de guler pe străinul respectiv și l-aș întreba de ce s-a rătăcit pe calea mea. L-aș privi până ar ameți și ar fi nevoit să-mi spună adevărul.    Clepsidra nu e mâinile mele și nu am cum să rescriu povești. Pot doar să cred că există un rost al fiecărei experiențe, că sunt și eu mai mult decât o fărâmă pe un Pământ mișcător. Inspirația muzicală: Years & Years- "Toxic" Sursa fotografiei

   În spatele rațiunii sofisticate, intuiția pare o senzație primară, o relicvă a deceniilor în care mai exista mister pe lume. Cu toate acestea, ea străbate ființa ca un curent electric, lăsând în urmă axiome la care matematica nu ar putea ajunge vreodată. Se strecoară demnă și hotărâtă printre faldurile pragmatismului și sfidează înțelepciunea ieftină a acestui secol.     Inițial, a fost un moment dilatat în timp, apoi o însemnare în jurnal. N-am crezut-o, așa că a devenit vers și cuvânt rostit și amintire concretă. A început să aprindă o lumină în ochi și să schimbe felul în care zâmbesc. S-a jucat cu argumentele și le-a aruncat în vânt, în ciuda protestelor mele. M-a desemnat protagonistă într-un film nepământean, ca să se asigure că nu voi mai fi niciodată aceeași persoană. Și m-a convins să o ascult, măcar de data aceasta. Inspirația muzicală: Paul McCartney-"Hope of Deliverance" Sursa fotografiei

  În rai, totul era cânt și bucurie. Îngerii își fluturau uriașele aripi, care n-au cunoscut vreodată neputința. Ce știau ei despre înfrângere sau amânarea amară? Ochii lor astrali nu se închideau, pentru că nu aveau un întuneric de care să se ferească.    Dansau cu grație printre dorințele muritorilor, încercând să le cuprindă cu penele subțiri. Unele erau atât de arzătoare, încât nu-și găseau refugiul nici în cer, nici pe Pământ. Altele erau nedemne și, cu toate acestea, se împlineau.   Era o distanță prea mare între piatră și orizont, așa că nimeni nu mai ținea numărătoarea solilor pierduți. Resemnarea cuprindea neînțelesul, transformând sufletele de speranță obosită în colivii.    Un singur înger a coborât din cerul dulce, orbind pe cale, pentru a opri destrămările interioare. Nu avea o inimă, însă își scutura aripile de la capăt la altul al lumii, strigând deznădăjduit: "Să nu deveniți de plumb, să nu deveniți de plumb..." Inspirația muzicală: Chambao-"

Cer frânt de zbor,  Cer pătat de-un nor, Cer agățat în stele,  Cer ascuns în rândunele. Tu ești limanul lin,  Unde corăbii vin,  Pe aripi de durere,  Cerând mângâiere. Tu ești adânc de viață, Prăpastie de speranță, Dreptate supremă,  Fericire eternă. Deschide-ți porțile Pentru a primi torțele  Sufletelor aprinse, Încă neînvinse. Sursa fotografiei

 Copilă nesăbuită, Vioaie și-ndrăgită, Aleargă printre fire De suflete și lire. În mâna sa plăpândă, Ea ține-o forță sfântă Și-o împarte în neștire Văzduhurilor și duhurilor pribege. Ea-nvie corzi uscate, De vise abandonate Și-ncununeaza gene Cu flori și mici antene De veselie pură, De gâze și de vânt, De planuri și de-avânt. În inimi se strecoară Și-alungă ploaia afară; Cu zbor de libelulă, Naivă și credulă, Mireasa mea cu soare- Primăvara nemuritoare. Sursa fotografiei

Mirosul rânced de speranță Mă înfioară Și mă ridică deasupra tuturor Imposibilităților Și a nedreptăților. Simt pulsând un sânge tare, Cu gust fin de provocare, De biruință Și credință În frumosul existențial, Ascuns în nimicuri mărețe. Înțelepciunea îmi va fi sfetnic blând, Voi păși pe câmpuri visând, Voi fi ușoară și vie, Cu sufletul cald de bucurie, Cu lacrimi de rouă pe pleoape, De mine voi fi mai aproape. Voi închide ochii în zbor, Voi desena fluturi pe-un nor Și voi ascunde-n clipa neînțeleasă Bucățica de cer pentru mine aleasă. Sursa fotografiei

Ah! s-a spart oglinda! Dar nu plâng, Nu, căci avea o pată, Pe care n-am putut s-o curăț vreodată. Ce dacă s-a spart oglinda? Nu pot eu să-mi cumpăr alta? N-am eu vânt și zbor și rouă, N-am eu zâmbete și iarbă Și încredere în soartă Și un strop de armonie ascuns, parcă, într-o cutie? Mai contează cioburi goale Când vezi razele de soare Împletindu-se în lacuri, Într-un ritm păstrat de veacuri? Și toate zilele rupte Mai pot oare să te-nfunte Când te culci în flori mărunte Și-ți lași sufletul să cânte? Sursa fotografiei

Bang! Iar s-a spart un violoncel de vise și îți vine să urli de dezamăgire, în timp ce revolte adunate îți încruntă privirea ațintită spre cerul nedrept. De ce tocmai tu, de ce ți se întâmplă din nou, ce-ai mai greșit de data asta? Poate că trebuia să fi știut de la început că nuferii tăi pluteau în deșert. În orice caz, Universul nu are nimic pregătit pentru tine, așa că n-ai ce să mai aștepți de la viitor. O să te ocupi singură de sfărâmarea ultimelor speranțe, propunându-ți să-ți închizi sufletul pentru eternitate. O să-ți maschezi nopțile nedormite cu un dermatograf și vei asculta cele mai sălbatice zdrăngăneli posibile pentru a opri lacrimile. O să mai vezi alte filme de groază, doar pentru a evita orice tangență cu dragostea în care nu mai crezi. Chipul tău va fi scăldat de o frumusețe glacială, de neatins, iar atunci vei atrage drumeți similari, neașteptați, ba chiar respinși de rațiuni anterioare. Îi vei confunda cu salvatorii tăi, deși ți-am spus de atâtea ori, Andr